De ce trebuie sa asiguri o locuinta la valoarea corecta?

De ce trebuie sa asiguri o locuinta la valoarea corecta? Dezastrele naturale (cutremure, inundatii sau alunecari de teren) sunt doar o parte dintre riscurile care pot ameninta o locuinta. Pe langa acestea, incendiile, exploziile, inundatiile provocate de spargerea conductelor ori furtul bunurilor din locuinta sunt amenintari permanente, la care este supus orice proprietar de locuinta. Asigurarea locuintelor la adevarata lor valoare constituie un aspect important atat pentru clienti, cat si pentru companiile de asigurari, deoarece previne dificultatile in procesul de despagubire, in caz ca are loc un risc asigurat.

Cum se asigura o locuinta la adevarata ei valoare?
Cel mai simplu caz este atunci cand exista o evaluare din partea unui evaluator autorizat, care poate servi drept reper pentru compania care incheie polita. Acest lucru, insa, se intampla numai in cazul creditelor pentru locuinta sau ale celor ipotecare, cand asigurarea imobilului pentru toate riscurile este obligatorie. Evaluarea stabileste pretul de piata pentru imobil si este utilizata, in primul rand, pentru a determina cuantumul creditului ce urmeaza a fi acordat.
Trebuie avut in vedere ca bancile nu solicita intotdeaua incheierea unei asigurari pentru intreaga valoare a locuintei, ci numai pentru o suma care sa acopere valoarea creditului acordat. De obicei, bancile impun ca asigurarea sa fie pentru un cuantum de circa 115% din valoarea creditului, astfel incat sa fie acoperite in caz de dauna totala si eventualele cresteri de pret ale imobilului respectiv. Asadar, pot exista sume ramase neacoperite prin asigurare care genereaza dificultati in caz de despagubire (ex: contravaloarea avansului platit de client).
In cazul in care nu este vorba de un credit ipotecar, asiguratorii nu solicita o astfel de evaluare si opteaza pentru a asigura imobilul in functie de valoarea sa de reconstructie. Spre exemplu, in prezent, in Bucuresti, valoarea de reconstructie pentru un imobil este de circa 800 EUR pe metru patrat.
De obicei, asiguratorii renunta la solicitarea unei evaluari din partea unei entitati abilitate pentru a nu descuraja clientii din cauza costurilor. Momentan o evaluare costa circa 100-200 EUR, in timp ce o polita pentru o locuinta poate cobori cu usurinta sub aceasta valoare.

De ce este necesara o evaluare corecta?
Asiguratorii utilizeaza, pe liniile de locuinte, principiul proportionalitatii in caz de despagubire. Acesta presupune ca o locuinta nu poate fi subasigurata sau supraasigurata. O locuinta ramasa subasigurata (cum este de multe ori cazul creditelor ipotecare), presupune ca proprietarul va primi o despagubire proportionala cu prima de asigurare platita. Spre exemplu, daca o casa valoareaza 50.000 EUR si este asigurata numai pentru 30.000 EUR (60% din valoarea reala), in caz de dauna partiala, va primi numai 60% din despagubire. In conditiile unei daune totale, acesta isi va primi suma asigurata, respectiv pe cea de 30.000 EUR.
In caz contrar, cand locuinta este supraasigurata, pagubitul nu poate primi mai mult decat valoarea de reconstructie. Astfel, daca un client doreste sa isi asigure casa pentru 100.000 EUR, dar costurile de reconstructie sunt estimate la 50.000 EUR, va primi, in caz de dauna, doar 50.000 EUR, platind degeaba o prima aferenta valorii de 100.000.
Pentru a incheia o asigurare de locuinta la o suma cat mai corecta, clientii trebuie sa solicite aceste informatii asiguratorului sau brokerului cu care lucreaza, precum si date despre conditiile specifice ale unei polite de acest tip.

 Rating: 1140/11996 - 1140 vizualizări, ID Noutate: 102
Sursa: Asigurari Romania.RO
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

0 + 7 = ?