Cine sunt cei mai puternici zece executivi din asigurări

Cine sunt cei mai puternici zece executivi din asigurări Au între 36 şi 56 de ani, cei mai mulţi şi-au preluat mandatul în ultimii doi ani şi trebuie să administreze afaceri de sute de milioane de euro pe o piaţă în care vânzările au scăzut cu două cifre în perioada de criză, iar pierderile s-au acumulat de la an la an. Industria asigurărilor a înregistrat o fluctuaţie mare de personal la nivel de CEO în ultimii ani, numai în 2012 jumătate din companiile de top zece numind şefi noi.
Printre companiile care şi-au schimbat managerii anul acesta se numără Allianz-Ţiriac, Astra sau ING Asigurări de Viaţă. Nemţii de la Allianz l-au adus în vară pe Remi Vrignaud la conducerea subsidiarei locale, acesta înlocuindu-l pe indianul Rangam Bir. Astra şi-a schimbat de două ori şeful anul acesta: în ianuarie conducerea companiei fusese preluată de Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamaescu, proprietarul asigurătorului, iar din toamnă şefia Astra este asigurată de Alin Bucşa, fostul director general al Euroins.
La ING Asigurări s-a întors pe poziţia de CEO olandezul Bram Boon, care mai condusese compania între 2004 şi 2008. Groupama şi Euroins şi-au schimbat, de asemenea, şeful anul acesta, în timp ce Generali, Asirom şi Uniqa au adus manageri noi în 2011. Cel mai longeviv CEO din asigurări este Mihai Tecău, preşedintele directoratului Omniasig - asigurătorul rezultat în urma fuziunii de anul acesta dintre Omniasig şi BCR Asigurări, companie pe care Tecău o conducea din 2005.

 Rating: 1050/11907 - 1050 vizualizări, ID Noutate: 124
Sursa: Ziarul Financiar
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

6 + 3 = ?