Orasul Lehliu-Gara, pentru prima data beneficiar de fonduri Regio
Orasul Lehiu-Gara din judetul Calarasi a semnat in data de 15 februarie primul contract de finantare in cadrul Regio, Axa prioritara 3 “Imbunatatirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de interventie 3.1 “Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate”.
Proiectul “Modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orasenesc Lehliu-Gara” are o valoare totala de 10.383.193,60 lei, din care 7,734,119.86 lei reprezinta valoarea asistentei nerambursabile.
Prin aceasta investitie se urmareste imbunatatirea calitatii infrastructurii serviciilor de asistenta medicala, prin asigurarea unui acces egal al cetatenilor din orasul Lehliu-Gara si arealul comunelor invecinate la serviciile de sanatate. Fondurile nerambursabile Regio vor fi folosite la modernizarea si echiparea infrastructurii Ambulatoriului integrat. De asemenea, se vor achizitiona echipamente medicale si se va construi o anexa cu rol de spatiu tehnic.
Unitatea spitaliceasca din orasul Lehliu-Gara asigura servicii medicale pentru toate comunele situate pe o raza de 30 km in jurul localitatii calarasene, fiind totodata centrul medical care preia urgentele de pe Autostrada Soarelui. Modernizarea spatiilor, confortul sporit, aparatura noua si atragerea personalului calificat, vor conduce la cresterea numarului de consultatii si la eficientizarea actului medical.
Sursa:
Comentarii