Asigurătorii locali au vândut în străinătate poliţe de 280 milioane de lei

Asigurătorii locali au vândut în străinătate poliţe de 280 milioane de lei Asigurătorii locali au vândut poliţe de 279 milioane de lei (63 mil. euro) în ţările membre ale Uniunii Euro­pene în perioada ianuarie-noiembrie 2013, respectiv 4% din afacerile totale, potrivit datelor agregate de Auto­ritatea de Supra­veghere Finan­ciară (ASF).

Primele subscrise în străinătate s-au redus cu aproape 15% faţă de ace­eaşi perioadă din 2012. Totuşi, faţă de nivelul anterior crizei primele emise în afara ţării sunt de 60 de ori mai mari, ca rezultat al încercării asigurătorilor de a găsi noi zone de business care să compenseze scăderea afacerilor locale.

Companiile de asigurări locale operează pe 12 pieţe externe pe baza paşa­portului european privind libera circulaţie a serviciilor sau prin sucursale proprii.
Cea mai mare parte a veniturilor externe vin de pe pieţele din Italia şi Ungaria. Vânzările din Italia au însumat 218 mil. lei în primele 11 luni din 2013, iar în Ungaria au fost vândute asigurări de aproape 50 mil. lei.

Pe piaţa din Italia operează compania City Insurance, un jucător de talie medie cu afaceri concentrate în zona asigurărilor de garanţii şi de călătorie. Subscrierile din Ungaria sunt înregistrate de compania Astra, care deţine o sucursală la Budapesta din 2010. De altfel, City Insurance şi Astra sunt companiile cu cele mai mari volume de prime subscrise în străinătate.

Doar asigurători cu capital local, precum Astra, City Insurance sau Exim­Asig, au ieşit cu businessurile în afară. Astra este deţinută de Dan Ada­mescu, City Insurance este controlată de fostul şef al Unita (actuala Uniqa) Dan Odo­bescu, iar acţionarul majoritar al Exim­Asig este statul român. Filialele marilor grupuri străine nu au de ce să iasă peste graniţă având în vedere că acţionarii lor operează deja pe majoritatea pie­ţelor europene.

Printre companiile de asigurare locale care subscriu şi în alte ţări europene se nu­mără Onix Asigurări, LIG Insu­rance, Forte Asigurări, Asito Kapital şi ABC Asigurări. Asi­gu­rătorii şi-au diversificat pie­ţele externe, astfel că dacă în 2008 vindeau asigurări pe doar trei pieţe europene – Italia, Belgia şi Slo­ve­nia – în prezent au ajuns să fie prezente în 12 ţări din UE.

Daunele plătite de asigurătorii locali pe pieţele europene au cumulat 50 milioane de lei (11 mil. euro) în perioada ianuarie-noiembrie 2013, cu 5% sub nivelul din acelaşi interval din anul anterior. Despăgubirile achitate în Un­ga­ria au cumulat 28 mil. lei, iar cele plă­tite în contul poliţelor emise pe piaţa italiană s-au ridicat la 20 mil. lei.

 Rating: 1442/11910 - 1442 vizualizări, ID Noutate: 498
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

4 + 5 = ?