Marile bănci din România se aşteaptă la o creştere economică puternică în primul trimestru din acest an

Marile bănci din România se aşteaptă la o creştere economică puternică în primul trimestru din acest an Analiştii marilor bănci prezente în ţara noastră consideră că economia a crescut puternic, cu procente între 2,8% şi 4% în primele trei luni ale acestui an, faţă de acelaşi trimestru din 2013.

Evoluţia ar fi susţinută în continuare de industrie şi exporturi, dar şi, parţial, de reluarea consumului. Unicredit Ţiriac estimează un avânt de 2,3% al Produsului Intern Brut (PIB), RBS România prevede o creştere de 2,8%, în vreme ce Raiffeisen Bank şi ING Bank au cele mai optimiste viziuni pentru economia românească, indicând avansuri de 4%, respectiv 4,1%.

De asemenea, şi indicatorul de încredere macroeconomică a reintrat pe teritoriu pozitiv în luna martie, potrivit sondajului periodic al CFA România privind percepţia asupra evoluţiei macroeconomice din România. Valoarea acestui a ajuns la 54,5 puncte, faţă de 48,6 în luna anterioară.

Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia industrială a crescut în primele două luni cu 9,4%, în vreme ce vânzările din industrie au urcat cu 11,5% în acelaşi interval. De asemenea, în primele două luni ale anului, exporturile României s-au situat la 37,28 miliarde de lei, adică 8,3 miliarde de euro, ceea ce indică un avans de 12% în lei sau de 9,2% la valori exprimate în euro. În fine, consumul a crescut în luna februarie cu 7,5%, stimulat de vânzările produselor nealimentare.


 Rating: 1476/11996 - 1476 vizualizări, ID Noutate: 654
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

7 + 8 = ?