Cum pot fi incurajate creditele in lei?

Cum pot fi incurajate creditele in lei? Statul poate subventiona dobanzile la creditele in lei sau sa acorde deductibilitate fiscala, pentru a incuraja aceste imprumuturi, prin diminuarea decalajelor dintre dobanzile la euro si lei, masura fiind posibila doar cand va exista stabilitate macroeconomica, potrivit Kiwi Finance.
“Putem ajunge la subventionarea dobanzilor pe moneda nationala, la deductibilitatea fiscala a acestora pentru incurajarea finantarii in moneda nationala, cum se intampla si in alte tari. Pentru a introduce aceste masuri este nevoie insa de un echilibru si o stabilitate macroeconomica. Nu este o masura sociala, ci una de crestere economica”, a declarat intr-o conferinta de presa, directorul general al Kiwi Finance, Anca Bidian. Ea a aratat ca aceasta masura este o varianta mai buna decat o eventuala egalizare a cotatiilor indicatorilor Euribor (pentru euro) si Robor (pentru lei).
La randul sau, directorul operatiuni al Kiwi Finance, Traian Stancu, a afirmat ca diferenta dintre cotatiile Robor si Euribor este foarte mare, care se reflecta in costul dobanzii aplicate creditelor si, implicit, ratelor platite de clienti. “O diferenta de 1 punct procentual la dobanda totala pentru un credit pe 30 de ani inseamna un plus de 10% la rata. in prezent, diferenta este de trei puncte intre dobanzile la euro si lei, ceea ce repezinta un plus de 30% la rata”, a spus Stancu.
Potrivit datelor Kiwi, dobanda anuala efectiva (DAE) pe piata bancara variaza intre 4,75% si 7,81% pentru un credit de 50.000 euro pe 25 de ani, in timp ce pentru lei DAE se situeaza intre 8,3% si 11,52% pentru acelasi tip de imprumut, echivalent lei. O familie cu un venit lunar de 1.000 de euro care vrea sa obtina un imprumut imobiliar pe 25 de ani poate accesa de la banci intre 66.642 euro si 93.298 euro pentru credite in moneda europeana si intre 53.400 euro si 79.433 euro, echivalent lei, pentru cele in moneda nationala.
Totodata, o familie compusa din doua persoane, fara datorii, care vrea un credit de achizitie pe 30 de ani in valoare de 50.000 de euro trebuie sa aiba un venit minim de 3.000 de lei, iar pentru finantarea in lei echivalentul aceleiasi sume (227.500 de lei) trebuie sa dispuna de 3.500 de lei.

 Rating: 1605/11996 - 1605 vizualizări, ID Noutate: 103
Sursa: Finantare.RO
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

7 + 2 = ?