BCE a prezentat astăzi noua bancnotă de 5 euro
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a dezvăluit joi noua bancnotă de 5 euro din seria "Europa", informează Banca Naţională a României.
Bancnota de 5 euro va fi prima bancnotă emisă, începând cu data de 2 mai 2013. Celelalte cupiuri, respectiv 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro şi 500 euro, vor fi introduse pe parcursul anilor următori, în ordine crescătoare. Iniţial, bancnotele din prima serie vor circula în paralel cu cele noi, însă vor fi retrase treptat şi, în cele din urmă, vor înceta să mai reprezinte mijloace legale de plată la o dată care va fi anunţată cu mult timp în avans. Cu toate acestea, bancnotele din prima serie îşi vor păstra valoarea pe termen nelimitat şi vor putea fi preschimbate oricând la băncile centrale naţionale din zona euro
Sursa:
Comentarii