Apetitul romanilor pentru investitii in agricultura este din ce in ce mai mare
Cea mai accesata masura de investitii a fost 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. Numarul cererilor depuse pana in acest moment este de 22.493, insumand 629,9 milioane euro ceea ce reprezinta 189% fata de 331,8 milioane euro suma alocata pentru perioada 2007-2013. Spre exemplu, in sesiunea din luna iunie a acestui an au solicitat fonduri europene nerambursabile 7.973 tineri fermieri. Valoarea eligibila a solicitarilor a fost de 272,3 milioane euro, fata de 120,8 milioane de euro Euro alocati pentru aceasta sesiune. Cele mai multe dintre proiectele tinerilor fermieri prevad investitii mixte (culturi vegetale și creșterea animalelor), fiind urmate de proiecte care vizeaza investitii in culturi de camp.
O alta masura de investitii foarte accesata este Masura 312 “Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”. Per total, cele 9.499 cereri de finantare conforme depuse, echivalentul a 1,3 miliarde euro, reprezinta 252% fata de suma alocata. In anul 2012 au fost depuse 2.966 cereri de finantare a caror valoare nerambursabila este de 426,3 milioane euro. Suma alocata pentru acest an a fost de 134.668.992 Euro. Exemplele de investitii de succes prin PNDR in activitati non agricole sunt numeroase: de la cabinete medicale la ateliere de reparatii auto, de la ateliere pentru prelucrarea fierului, sau broderie la mici fabrici de mobila.
“Beneficiarii au inteles repede ca dezvoltare rurala inseamna mai mult decat agricultura, asa incat solicitarea de fonduri pentru finantarea activitatilor non-agricole, pentru Masura 312 de exemplu, reprezinta astazi 252% fata de suma alocata. Dezvoltarea Rurala este un concept care trebuie sa duca, in cele din urma, la cresterea calitatii vietii in mediul rural si, in acelasi timp, la reducerea gradului de dependenta fata de agricultura“, a precizat George TURTOI, director general al APDRP.
Sursa:
Comentarii