Primaria Oradea a atras cele mai multe fonduri europene din Regiunea de Nord-Vest

Primaria Oradea a atras cele mai multe fonduri europene din Regiunea de Nord-Vest Primaria municipiului Oradea a atras, in anul 2012, cea mai mare suma din fondurile europene alocate Regiunii de nord-vest prin POR, adica 376 de milioane de lei, situandu-se pe locul I, in procent 35% din fonduri, a declarat directorul executiv al directiei specializate din Primaria Oradea, Marius Mos.

La sfarsitul anului 2012, portofoliul directiei cuprindea 80 de proiecte, in diverse stadii – de implementare, in evaluare etc. – liniile de finantare pentru care s-au aplicat fiind foarte diverse, potrivit nevoilor municipiului. Cele mai multe proiecte au fost aplicate pe Programul Operational Regional, dar si pe POS Mediu, pe Administratia Fondului de Mediu, pe fondurile transfrontaliere Romania-Ungaria, pe Ministerul Muncii etc. Valoarea acestor proiecte se ridica la aproximativ 320 de milioane de euro.

Domeniile prioritare ale proiectelor, majoritatea in implementare, au vizat energia, prin doua proiecte mari care vizeaza termoficarea municipiului (schimbarea sursei de energie termica si a retelelor) si proiectul geotermal in cartierul Nufarul I. Directorul Marius Mos a precizat, in conferinta de presa, alaturi de viceprimarul Mircea Malan, ca Oradea a atras si cele mai multe fonduri puse la dispozitia celor opt judete situate de-o parte si de alta a granitei cu Ungaria, pentru infrastructura rutiera (un drum rapid), pentru cea de afaceri (Piata agroalimentara Rogerius), sanatate (doua blocuri operatorii), protectia valorilor naturale (Dealul Ciuperca) si turism (Sinagoga Zion). Suma se ridica la de 36 de milioane de euro.

 Rating: 1164/11996 - 1164 vizualizări, ID Noutate: 234
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

7 + 9 = ?