Un sistem de evaluare medico-legala ar fi criteriul obiectiv si impartial necesar in solutionarea daunelor morale

Un sistem de evaluare medico-legala ar fi criteriul obiectiv si impartial necesar in solutionarea daunelor morale "Spre deosebire de prevederile legale care acopera metodic distrugerile de bunuri, actual, in Romania nu exista criterii obiective, cu caracter legislativ, care sa ofere practicienilor un ansamblu de mijloace pentru solutionarea cauzelor privind acordarea despagubirilor pentru daune morale victimelor accidentelor rutiere", a declarat Dr. Adriana FRANCISC, Medic primar medicina legala, INML Mina MINOVICI Bucuresti. Drept urmare, aceasta a propus elaborarea unui sistem de evaluare medico-legala, ca si "criteriu obiectiv, impartial, necesar in aprecierea consecintelor post-traumatice ale victimelor accidentelor rutiere".

Un sistem de evaluare medico-legala care sa contina criterii obiective de evaluare a consecintelor acute si cronice post-traumatice, privind victimele accidentelor rutiere ar fi util atat asiguratorilor, cat si instantelor de judecata, oferind posibilitatea dezvoltarii unei practici unitare nationale.

"Acest sistem de evaluare trebuie elaborat de catre specialistii de medicina legala, in colaborare cu beneficiarii directi ai evaluarii, adica in primul rand persoanele lezate (de cele mai multe ori reprezentate prin aparatori), societatile de asigurare si magistrati judecatori", a adaugat Dr. Adriana FRANCISC.

In prezent, a continuat medicul legist, "solicitarea de efectuare a expertizelor medico-legale pentru victime ale accidentelor rutiere se face doar pentru aprecierea consecintelor penale ale leziunilor traumatice suferite. Aprecierea daunelor morale are uneori la baza si aceste acte medico-legale, dar prejudiciile suferite inclusiv cele de natura non-patrimoniala depasesc cu mult cele cateva puncte ale concluziilor medico-legale."

Asa cum se observa si parcurgand Ghidul pentru solutionarea daunelor morale, realizat de F.P.V.S, in foarte multe dintre tarile din Europa se apeleaza la analiza medicilor experti pentru evaluarea inclusiv a daunelor morale.

"Existenta unui act medico-legal prin care se face o evaluare completa si complexa a persoanei lezate inlatura riscul de acordare in plus sau in minus a despagubirilor de catre societatile de asigurari; diminueaza timpul de judecare a proceselor atunci cand nu se rezolva pe cale amiabila diferendul si este un instrument util, facil, pentru practicieni (asiguratori, instante etc.) care au astfel la dispozitie un element obiectiv de acordare a despagubirilor pe intreg teritoriul Romaniei", a precizat Dr. Adriana FRANCISC.

In ceea ce priveste costul suplimentar al expertizei medico-legale, medicul legist din cadrul INML a spus ca aceste costuri ar fi "cel putin derizorii, in raport cu beneficiile pe care le-ar putea aduce in primul rand persoanelor prejudiciate si a utilitatii lor pentru o practica unitara la nivel national, atat pe cale amiabila, cat si judecatoreasca".

 Rating: 1159/11996 - 1159 vizualizări, ID Noutate: 273
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

8 + 4 = ?