Cel mai mare comision perceput de o banca romaneasca: 5.000 de euro pentru analiza dosarului de credit
Credit Europe Bank poate intra cu usurinta in ”Cartea Recordurilor”, daca specialistii organizatiei Guinness World Records ar puncta superlativele atunci cand vine vorba despre costurile percepute de institutiile de credit din Romania. Motivul il constituie comisionul perceput de Credit Europe Bank pentru analiza dosarului de credit pentru imprumuturile garantate cu ipoteca.
Chiar daca pare incredibil, Credit Europe Bank taxeaza clientii care doresc sa obtina un credit de nevoi garantat cu ipoteca cu sume cuprinse intre 1.250 de euro si 4.900 de euro, in functie de valoarea finantarii. Povestea comisioanelor astronomice se repeta si in cazul imprumuturilor pentru locuinta sau a celor de refinantare.
Pentru a indulci putin situatia, cel putin iesita din comun daca avem in vedere ca cea mai mare taxa medie perceputa de bancile locale pentru analiza dosarelor de credit se ridica la 400 de euro (vezi exemplul Alpha Bank, BRD, Bancpost etc.), Credit Europe Bank are si o oferta speciala.
Destinatarii acestei promotii sunt clientii care au card de salariu emis de Credit Europe Bank, acestia beneficiind de o reducere de 75% din valoarea comisionului de analiza a dosarului de credit. Iata mai jos lista comisioanelor pe care le platesc solicitantii de imprumuturi promovate de Credit Europe Bank.
Comision de analiza dosar credit ipotecar:
* 900 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului de pana la 50.000 EUR (sau echivalent RON)
* 1.900 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului cuprinsa intre 50.001 si 100.000 EUR (sau echivalent RON)
* 3.500 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului mai mare de 100.000 EUR (sau echivalent RON)
Comision de analiza dosar credit de nevoi garantat cu ipoteca:
* 1.250 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului de pana la 50.000 EUR (sau echivalent RON)
* 2.600 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului cuprinsa intre 50.001 si 100.000 EUR (sau echivalent RON)
* 4.900 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului mai mare de 100.000 EUR (sau echivalent RON)
Comision de analiza dosar credit de refinantare:
* 700 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului de pana la 50.000 EUR (sau echivalent RON)
* 1.500 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului cuprinsă intre 50.001 si 100.000 EUR (sau echivalent RON)
* 2.800 EUR (sau echivalent RON) pentru o valoare a creditului mai mare de 100.000 EUR (sau echivalent RON)
Sursa:
Comentarii