Cursul valutar: leul s-ar putea aprecia in urmatoarele zile, datorita platilor directe pentru agricultura

Cursul valutar: leul s-ar putea aprecia in urmatoarele zile, datorita platilor directe pentru agricultura Tarile europene vor primi astazi subventiile destinate platilor directe in agricultura pentru acest an, operatiune care ar putea afecta cursul valutar al tarilor din afara zonei euro, avand in vedere volumul urias al respectivelor plati. Este posibil, asadar, ca leul sa se aprecieze semnificativ daca BNR nu va interveni pentru a contrabalansa volumul ridicat de euro care intra in tara.

Analistii ING estimeaza ca Romania va primi subventii de aproape 1 miliard de euro, o suma apropiata de volumul tranzactiilor zilnice pe piata valutara, ceea ce ne-ar putea sa ne gandim la o apreciere puternica a leului.

Este cel mai mare impact asupra pietei valutare dintre tarile analizate, dupa cum se vede si din grafic: platile directe pentru Polonia, desi de aproape trei ori mai mari decat cele din Romania, reprezinta doar 70% din volumul pietei valutare, iar in Ungaria doar 40%.

Cu toate acestea, analistii bancii olandeze considera ca nu se va intampla acest lucru, datorita interventiilor BNR, pentru care cresterea rezervei valutare ramane o prioritate, asadar este de astepta ca banca centrala sa preia cea mai mare parte din valuta intrata in tara. Banca centrala are, de asemenea, nevoie de valuta pentru a plati imprumutul de la FMI, transa aferenta anului viitor ridicandu-se la considerabila suma de 3,5 miliarde de euro.

Totusi, se prognozeaza o apreciere destul de importanta a leului in ultimele luni ale acestui an, pana la o cotatie de 4,40 lei pentru un euro, de la 4,46 in prezent. De altfel, saptamana trecuta cursul a scazut de la 4,47 la 4,46, urmand o tendinta regionala.

 Rating: 1383/11923 - 1383 vizualizări, ID Noutate: 365
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

4 + 3 = ?