Topul asigurătorilor după daunele achitate: 3 mld. lei s-au întors la clienţi ca despăgubiri
Cele mai mari nouă companii de asigurări generale au plătit în perioada ianuarie-septembrie despăgubiri cu o valoare cumulată de aproape 3 miliarde de lei (670 mil. euro), cu 5% sub nivelul consemnat în acelaşi interval din 2012. Acestea cumulează 95% din totalul daunelor achitate pe segmentul asigurărilor generale.
Omniasig, Astra şi Groupama au plătit cele mai mari despăgubiri ca volum – echivalentul a 45% din daunele înregistrate la nivelul pieţei, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor agregate de UNSAR (asociaţia asigurătorilor) şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Despăgubirile plătite de cele trei companii au scăzut cu 13% în primele nouă luni, de aproape trei ori peste media pieţei. Daunele au scăzut în perioada ianuarie-septembrie, deşi primele câştigate (primele aferente obligaţiilor asumate în perioada analizată) au fost cu 3% mai mari la nivelul întregii pieţe de asigurări generale.
„Am observat la anumiţi asigurători o gestiune mult mai strânsă a dosarelor de daună în ultimul an. Solicită documente adiţionale şi informaţii suplimentare înainte de a efectua o plată. Asigurătorii se uită acum mai atent la daune. Şi businessul multor asigurători a fost mai mic decât în anii trecuţi, dar şi dauna medie a scăzut ca valoare“, comentează Eduard Simionescu, directorul general al brokerului Greco JLT.
Omniasig, companie deţinută de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group, a plătit în primele nouă luni despăgubiri cu o valoare cumulată de 619 milioane de lei (140 mil. euro), respectiv 85% din primele câştigate. Omniasig înregistrează şi cea mai mare rată a daunei (despăgubiri plătite raportate la primele câştigate), chiar dacă aceasta este în scădere cu cinci puncte procentuale faţă de luna septembrie 2012.
Al doilea volum de despăgubiri ca mărime, 386 milioane de lei (87 mil. euro), a fost achitat de Astra, cea mai mare companie locală de asigurări. Ca pondere în primele câştigate, despăgubirile raportate de Astra sunt de 48%, cea mai mică rată afişată de un asigurător de talie mare după primele nouă luni.
La nivel agregat, rata de daună medie este de 67%, dar există diferenţe mari de la un asigurător la altul în funcţie de structura portofoliului. De exemplu, poliţele property (care înregistrează o daunalitate foarte bună în lipsa unui eveniment catastrofal) reprezintă aproape o treime din vânzările Astra. De partea cealaltă, Omniasig are 60% poliţe auto în portofoliu.
Sursa:
Comentarii