Carpatica Asig afirmă că şi-a acoperit mai bine riscurile de catastrofă

Carpatica Asig afirmă că şi-a acoperit mai bine riscurile de catastrofă Carpatica Asig, compania deţinută de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, arestat preventiv într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional pentru protejarea intereselor propriei companii de asigurări, afirmă că şi-a majorat anul acesta cu 33% acoperirea riscurilor din contracte de tip property, prin contracte plasate la reasigurători mari precum Partner Re, Aspen RE, Scor şi Sirius. Compania nu a precizat care este valoarea contractului de reasigurare.

Conform ultimelor date disponibile, primele cedate în reasigurare pe segmentul property (care include în cea mai mare parte asigurări de locuinţe) în perioada ianuarie-septembrie 2013 s-au ridicat la 11 milioane de lei. Primele subscrise în aceeaşi perioadă au fost de 25 milioane de lei. Abia anul trecut compania a început să-şi reasigure mai mult din riscurile asumate pe property, în trecut fiind una dintre companiile cu cel mai mic grad de cedare în reasigurare.

Totuşi, Carpatica Asig are o expunere mică pe asigurări de locuinţe, cea mai mare parte a businessului provenind din asigurări auto obligatorii (RCA). Veniturile din poliţe RCA s-au ridicat la 305 milioane de lei după primele nouă luni de anul trecut. Compania a avut în trecut probleme cu numărul mare de clienţi nemulţumiţi de gestionarea dosarelor de daună. Oficialii companiei spun însă că anul trecut plângerile formulate de clienţi au scăzut cu 21%, dar procurorii DNA suspectează că această scădere este una artificială, numărul real al reclamaţiilor fiind mai mare decât cel din statistici.

 Rating: 1167/11995 - 1167 vizualizări, ID Noutate: 571
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

3 + 7 = ?