România va exporta vaci și carne de vacă în China
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară (ANSVSA) a parafat astăzi protocolul tehnic cu privire la cerinţele veterinare şi de carantină pentru exportul de carne de bovine congelată din România în China.
Documentul deschide calea exporturilor de carne de vită congelată din România pe piața chineză.
Înainte de semnarea acordului, o delegaţie a Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei, autoritatea competentă veterinară din China, a efectuat o vizită de documentare în România în perioada 17 – 25 februarie 2014, pentru a discuta condiţiile sanitare veterinare pentru carnea de bovină congelată, care ar putea să fie exportată pe piaţa chineză. Programul stabilit de comun acord de către cele două părţi a inclus vizite la Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene şi laboratoarele oficiale din cadrul acestora, ferme de bovine, unităţi de abatorizare a bovinelor şi la Postul de Inspecţie la Frontieră Constanţa Sud – Agigea.
În perioda următoare, partea chineză urmează să analizeze datele şi documentaţia rezultată în urma vizitei, inclusiv modelul de certificat sanitar veterinar şi să transmită părţii române raportul final.
Pe lângă exporturile de carne de vită congelată, producătorii români vor mai consemna o premieră anul acesta. În luna aprilie va pleca primul lot de Bălțate românești în China.
"În luna aprilie o să livrăm către China primele bovine vii din bălţata românească, de la o fermă din Braşov. Ei au un contract pe 15.000 de capete, dar nu le trimitem pe toate odată. Ei sunt interesaţi şi de fermele locale de reproducţie şi de fabricile de lapte praf. Vor mai mult să investească în noi capacităţi şi să înfiinţeze noi ferme. Suntem în discuţii destul de avansate cu chinezii, mai ales că ministrul Agriculturii din China va veni la începutul lunii aprilie în România", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, într-un interviu acordat Agerpres.
Sursa:
Comentarii