UNSICAR: Piaţa asigurărilor va stagna în 2014, brokerii vor intermedia peste 50% din prime
Piaţa românească a asigurărilor va stagna în 2014, iar brokerii vor intermedia peste 50% din volumul primelor subscrise de companiile de asigurări, a estimat joi preşedintele Uniunii Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România /UNSICAR/, Bogdan Andriescu, la Conferinţa naţională a brokerilor de asigurări şi pensii private.
Clienţii au identificat din ce în ce mai mult, în ultimii ani, nevoia de consultanţă şi acest lucru se vede în avansul brokerilor şi al gradului de intermediere, a spus Andriescu.
Companiile de asigurări au subscris în 2013 prime de asigurări de aproape 8,3 miliarde lei, în creştere nominală cu 0,42% faţă de anul precedent. Luând în calcul şi rată inflaţiei de 1,55%, piaţa asigurărilor a înregistrat însă în termeni reali o scădere de peste 1%. Brokerii au intermediat, anul trecut, prime de 3,9 miliarde lei, gradul de intermediere crescând la 47% din totalul pieţei.
Cel mai bun an al pieţei româneşti de asigurări a fost 2008, când volumul primelor brute subscrise a fost de 8,9 miliarde lei. În 2008, brokerii au intermediat prime de 2,7 miliarde lei, iar gradul de intermediere era la acel moment de 30% din piaţa totală.
Sursa:
Comentarii