Proiecte de investiţii de peste 250 milioane de lei finanţate prin POS CCE

Proiecte de investiţii de peste 250 milioane de lei finanţate prin POS CCE Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), aflată în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene (MFE), a încheiat la sfârșitul lunii iunie 66 de contracte cu o valoare totală de peste 250 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor de investiții mari.

Într-un comunicat remis miercuri , MFE precizează, de asemenea, că proiectele semnate se aflau pe lista de rezervă aferentă operațiunii “Sprijin financiar cu o valoare cuprinsă între 1.065.001 lei și 6.375.000 lei acordat pentru investiții pentru IMM”, iar pentru finanțarea acestora a fost suplimentat bugetul apelului.

“Finanțarea proiectelor de investiții mari ale IMM-urilor este o măsură extrem de importantă pentru susținerea mediului privat. Proiectele semnate recent sunt dintre cele depuse în luna august 2011, care au stat neevaluate până în vara anului 2013, când MFE a pus la dispoziția Autorității de Management POS CCE experți din mediul privat. Procesul de evaluare a fost finalizat în luna decembrie 2013, iar contractarea a început în acest an. Astfel, până în prezent, în cadrul acestei operațiuni au fost semnate 259 de contracte de finanțare cu o valoare totală nerambursabilă de peste 1,12 miliarde de lei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform sursei citate.

În perioada imediat următoare vor fi acordate noi finanțări din fondurile UE alocate României prin POS CCE.

“Analiza implementării proiectelor POS CCE a evidențiat economii în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro rezultate ca urmare a derulării procedurilor de achiziții, a diferențelor dintre valorile contractate și cele achitate. Această sumă va fi utilizată pentru finanțarea altor proiecte aflate pe listele de rezervă sau în urma lansării de noi cereri de proiecte”, a adăugat ministrul Teodorovici.

Conform comunicatului MFE, către axa prioritară 2 — “Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru competitivitate” a fost realocată suma de circa 75 milioane de euro, pentru finanțarea proiectelor aflate pe lista de rezervă și pentru noi proiecte din domeniul sănătății.

În același timp, către axa prioritară 3 — “Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor pentru sectorul privat și public” au fost realocate fonduri de aproximativ 55 milioane de euro, la care se adăugă circa 37 milioane de euro din supracontractare. Aceste fonduri vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor admise în urma procesului de evaluare și nefinanțate din lipsa fondurilor disponibile.

În luna iunie, Autoritatea de Management POS CCE a finalizat semnarea a aproape 400 de contracte cu o valoare totală de aproximativ 300 milioane de lei, contracte aferente și altor operațiuni de finanțare pentru IMM-uri. Valoarea fondurilor europene contractate în cadrul acestor proiecte este de peste 256 milioane de lei, se arată în comunicatul MFE.

 Rating: 1471/11993 - 1471 vizualizări, ID Noutate: 680
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

0 + 8 = ?