Trei judeţe au strâns două treimi din daunele plătite de PAID
Proprietarii locuinţelelor asigurate printr-o poliţă obligatorie din judeţele Galaţi, Prahova şi Olt au primit cele mai multe despăgubiri de la PAID, compania care emite aceste poliţe, sumele achitate fiind de 530.000 de lei în primele opt luni ale anului, potrivit site-ului instituţiei. Daunele achitate în cele trei judeţe reprezintă astfel 70% din totalul plăţilor de 758.000 de lei efectuate de companie în această perioadă. Cele trei judeţe au fost cele mai afectate de inundaţiile care au avut loc în această vară. La polul opus s-au situat o serie de judeţe printre care Cluj, Constanţa, Tulcea, Iaşi sau Suceava în care societatea autorizată să emită poliţe obligatorii nu a achitat nicio despăgubire. Poliţele emise de PAID acoperă pagubele produse de inundaţii, cutremur sau alunecări de teren în limita a 10.000 sau 20.000 de euro în funcţie de materialul din care este construită locuinţa. Primele anuale sunt de 10 şi respectiv 20 de euro.
PAID avea la finalul lunii august un portofoliu de aproape 1,6 milioane de locuinţe asigurate, de circa patru ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că subscrierile din ultimul an ale socieţăţii se situează la aproximativ 30 de milioane de euro. Pool-ul de asigurare a fost înfiinţat în 2009 şi este deţinut de un număr de 12 companii de asigurări, care au participaţii cuprinse între 5,5% şi 15% din capitalul societăţii. Compania este condusă de Nicoleta Radu Neacşu, soţia liderului deputaţilor PSD. Ea nu avea însă experienţa necesară pentru a prelua funcţia de director general al unei companii de asigurări, anterior fiind administrator al unor SRL-uri obscure.
Sursa:
Comentarii