2013: Retrospectiva retragerilor de pe piata romaneasca de asigurari

2013: Retrospectiva retragerilor de pe piata romaneasca de asigurari EUREKO suna retragerea

La sfarsitul lunii ianuarie a.c., olandezii de la ACHMEA, actionarul EUREKO Romania si unul dintre cele mai importante grupuri de asigurari din lume, au semnat un acord de transfer al portofoliilor de asigurari de viata si pensii din Romania catre conationalii de la AEGON.
In ceea ce priveste decizia ACHMEA de a iesi de pe piata din Romania, miscare despre care presa de specialitate lansase deja niste ipoteze in a doua jumatate anului 2012, aceasta, cel putin la nivel declarativ, a fost in linie cu strategia anuntata anterior de grup, de a dezvolta selectiv operatiunile internationale.
In ceea ce priveste activitatea propriu-zisa pe piata locala, desi a fost unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata asigurarilor de sanatate in Romania, domeniu pe care a si mizat foarte mult, incepand din 2008, EUREKO a cunoscut scaderi accentuate ale afacerilor pe piata locala, pe fondul renuntarii la liniile de business non-life (cu exceptia asigurarilor de sanatate) si al crizei economice care tocmai se instala pe termen nedeterminat. Astfel, daca in 2008 subscrierile EUREKO se cifrau la aproape 22 mil. EUR, la finele lui 2012, acestea scazusera la mai putin de jumatate, pana la 9,5 mil. EUR, concomitent cu pierderea pozitiei de lider pe segmentul asigurarilor de sanatate.

AXA raspunde cu intarziere

Asiguratorul francez AXA, de altfel cea mai mare companie de profil din lume conform subscrierilor realizate in 2012 (cu venituri de 90 mld. EUR in 2012 - de aproximativ 45 de ori cat toata piata romaneasca de asigurari), a confirmat pe 29 noiembrie a.c. un zvon care circula de mai multa vreme in piata, legat de vanzarea operatiunilor din Romania. Prin urmare, AXA a anuntat oficial incheierea unui acord privind vanzarea companiei de asigurari de viata pe care o detine in Romania catre ASTRA Asigurari, liderul pietei locale de profil.
Prezenta in 57 de tari, cu 160.000 de angajati si peste 100 de milioane de clienti, AXA era unul dintre putinele mari grupuri internationale care isi lasa asteptata intrarea pe piata din Romania. Asteptarea a luat insa sfarsit in 2010, cand AXA a achizitionat OMNIASIG Life, o companie de asigurari de viata de talie mica, detinuta in acel moment de austriecii de la VIENNA Insurance Group. Oficial, operatiunile AXA in tara noastra au fost lansate in mai 2011, prin anuntarea unor obiective ambitioase, printre care se numara patrunderea in topul primilor trei asiguratori de viata dupa volumul de new business.
Trei ani mai tarziu, volumul de prime brute subscrise de AXA Asigurari de Viata ajunsese la 7,3 mil. EUR (la finalul anului 2012). Aceasta a fost insa o majorare de doar 50% in decursul a trei ani, rezultat ce nu a ajutat compania sa acceada printre primii 10 jucatori din piata de asigurari de viata din Romania (locul 11 in T3/2013). Prin contrast, liderul segmentului life era compania ING Asigurari de Viata (cu subscrieri de aproape 122 mil. EUR la finele lui 2012), care a beneficiat insa de avantajul de a fi unul dintre primii jucatori straini specializati in acest domeniu care au intrat pe piata din Romania.
Mai mult decat atat, in acelasi interval de timp, AXA Asigurari de Viata nu a reusit sa incheie niciodata vreun an pe profit, potrivit datelor publicate de autoritatea de supraveghere. Astfel, pierderile raportate de societate s-au majorat treptat incepand cu anul 2010 (6,4 mil. EUR), pana 9,4 mil. EUR in 2011, respectiv 9,9 mil. EUR la finalul lunii decembrie 2012.

QBE renunta si el

Cateva zile mai tarziu, pe 4 decembrie a.c., QBE, grup australian activ la nivel global atat in domeniul asigurarilor, cat si al reasigurarilor, a anuntat incheierea unui acord cu EUROINS Insurance Group ce vizeaza transferul operatiunilor sale din Romania si Bulgaria.
Desi nu a inregistrat rezultate notabile pe piata locala, grupul australian QBE se numara printre cei mai mari 20 de asiguratori si reasiguratori din lume, cu prime brute subscrise de peste 18 mld. USD in 2012. In Romania, grupul si-a facut intrarea in 2007 cand a notificat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) cu privire la intentia de a desfasura activitati in Romania. Compania si-a bazat dezvoltarea in special pe colaborarea cu brokerii de asigurare, care a reprezentat principalul canal de vanzare al asiguratorului. Portofoliul a fost constituit in mare parte din asigurari property si de raspundere civila, produsele companiei adresandu-se exclusiv clientilor corporate.
"Decizia de a transfera operatiunile noastre din Romania si Bulgaria vine ca o consecinta directa a unei analize complexe de piata", se explica in comunicatul oficial al companiei. Totusi, QBE a anuntat ca "va continua sa sustina operatiunile din Romania si Bulgaria oferind servicii de reasigurare".

In ceea ce priveste activitatea propriu-zisa in Romania, compania QBE Insurance s-a situat pe un trend descendent in perioada 2008-2012, inregistrand scaderi constante ale volumului de prime brute subscrise de la an la an. Astfel, asiguratorul a ajuns de la un volum al subscrierilor de 1,39 mil. EUR in 2008, la 1,06 mil. EUR in 2012 si 440.000 EUR la jumatatea lui 2013. Cea mai mare scadere, de doua cifre (-14,37%, evolutie nominala in moneda europeana) s-a inregistrat in 2009 comparativ cu 2008, imediat dupa debutul crizei economice.
Momentan, transferul portofoliilor AXA si QBE asteapta aprobarea din partea autoritatilor de supraveghere si a celor din domeniul concurentei.
Printre cauzele posibile care au stat la baza deciziei celor trei de a se retrage de pe piata din Romania se numara evolutia nefavorabila a asigurarilor de viata din ultimii ani, intarzierea reformei in sanatate sau declinul asigurarilor corporate. La toate acestea se adauga si rezultatele financiare sub asteptari inregistrate de fiecare dintre cele trei companii mentionate anterior.

 Rating: 1166/11996 - 1166 vizualizări, ID Noutate: 442
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

6 + 10 = ?