2013 va fi cel mai profitabil an din ultimii cinci pentru transportatori

2013 va fi cel mai profitabil an din ultimii cinci pentru transportatori Ce a fost mai rău a trecut. Urmează creșteri, profit și investiții. Cel puțin așa reiese din declarațiile transportatorilor rutieri de marfă. Cu „unele mici probleme“, spre final de an

Între 2009 și 2010, câteva mii de companii de transport rutier și-au întrerupt activitatea pentru că nu au putut face față „șocului provocat de criză“, o situație caracterizată, la acea vreme, ca fiind „neașteptată“ de către reprezentanții transportatorilor. Altele au intrat în insolvență, dar s-au salvat în anii care au urmat. Și chiar au revenit pe creștere.

„Cifrele actuale generale sunt între 6 și 8 miliarde de euro pentru transportul rutier de marfă, intern și extern, aproximativ 5% din PIB-ul României estimat pe 2013, cu perspective de creștere moderată dacă vom avea producție și cerere“, oferă o imagine despre valoarea acestei piețe Florinel Andrei, secretar general al ARTRI (Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale). Mai mult decât în 2012.
Marii transportatori precum Dumagas Transport, Transcondor, Waberer’s România sau edy Internațional Spedition, au continuat să țină piața sus, o parte dintre ei investind în flote și în dezvoltarea spațiilor de lucru.

Mai puține insolvențe:
În plus, anul acesta a adus și o reducere a numărului insolvențelor, companiile aplicând strategii pentru creșterea profitului. „La începutul acestui an, în România funcționau 27.800 de firme de transport de marfă. Pentru majoritatea operatorilor, ținta de creștere a fost dată de situația lor financiară dinaintea crizei. Creșterile au fost moderate, în corelație cu stabilitatea economică și cu situația generală a comerțului“, mai spune Florinel Andrei, care citează datele ARR (Autoritatea Rutieră Română).

Câteva repere:
-27.800 de firme de transport de marfă funcționau în România la începutul acestui an;
2009 este anul în care transportatorii pe segmentul de marfă au fost puternic afectați de criza economică;
-2013 este considerat primul an, din ultimii cinci, în care companiile se pot compara cu situația profitabilă de dinainte de 2009;
-6 mld. euro este valoarea pieței de transport rutier de marfă și de persoane evaluată pentru anul trecut de către asociațiile de profil.

 Rating: 1178/11901 - 1178 vizualizări, ID Noutate: 446
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

3 + 5 = ?