Ministerul Fondurilor Europene a deblocat plăţile către profesori, salariaţi ai inspectoratelor şcolare judeţene şi ai şcolilor, respectiv către alţi experţi implicaţi în proiectele POS DRU .

Ministerul Fondurilor Europene a deblocat plăţile către profesori, salariaţi ai inspectoratelor şcolare judeţene şi ai şcolilor, respectiv către alţi experţi implicaţi în proiectele POS DRU . Profesorii şi experţii implicaţi în proiectele Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) vor încasa integral sumele care li se datorează, conform Memorandumului adoptat în şedinţa de Guvern de luni, 23 decembrie a.c.

“Decizia luată astăzi de Guvernul României reprezintă de fapt deblocarea plăţilor către profesori, salariaţi ai inspectoratelor şcolare judeţene, ai şcolilor şi către alţi experţi care au contracte cu diferite instituţii de stat şi care, din cauza unei interpretări eronate a reglementărilor legale, începând cu anul 2011, nu şi-au primit toţi banii care li se cuvin pentru munca prestată în cadrul proiectelor POS DRU. Această repunere în drepturi a cadrelor didactice reprezintă respectarea unei promisiuni, dar şi o măsură cu impact important pentru susţinerea acestei categorii socio-profesionale şi pentru dezvoltarea societăţii româneşti”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

În cazul contractelor de finanţare intrate în vigoare înainte de data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost aplicate limitări în privinţa sumelor plătite profesorilor şi experţilor, respectiv în privinţa numărului de profesori şi experţi care puteau fi cooptaţi în cadrul acestor proiecte. Începând cu anul 2011, nivelul onorariilor achitate celor mai mulţi experţi implicaţi în proiectele POS DRU a fost limitat în funcţie de salariul de bază din contractul individual de muncă încheiat de aceştia cu beneficiarii sau partenerii POS DRU.

În cel mult 15 zile lucrătoare, Autoritatea de Management POS DRU şi Ministerul Fondurilor Europene vor emite o Instrucţiune care va reglementa modul în care vor fi plătite sumele restante către profesori şi experţi.

 Rating: 1457/11873 - 1457 vizualizări, ID Noutate: 460
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

10 + 10 = ?