Cum se poate cumpăra pământ în UE
În prezent orice cetăţean al Uniunii Europene poate cumpăra terenuri agricole în România fără restricţii. Situaţia se schimbă însă dacă un român vrea să devină proprietar într-o ţară europeană.
Terenurile din România sunt fertile și de 10-15 ori mai ieftine ca cele din alte țări europene.
Teoretic, piaţa funciară europeană este liberă. Adică cetăţenii pot cumpăra terenuri în orice state membre, altele decât cele de origine. Practic, fiecare stat a adoptat prevederi care limitează accesul străinilor persoane fizice la terenurile agricole.
În România, aceste terenuri au putut fi cumpărate prin firme de străini şi înainte de 1 ianuarie 2014, termen de la care nu se mai aplică nicio restricţie nici pentru persoanele fizice cetăţeni ai Uniunii Europene. Guvernul pregăteşte o nouă lege, care să instituie dreptul de preempţiune pentru coproprietari, vecini sau arendaşi.
În condiţiile în care sunt restricţii la achiziţii peste tot în Europa, preşedintele Traian Băsescu a recomandat să fie introdusă în legea privind vânzarea terenurilor agricole din extravilan între persoane fizice o nouă prevedere. Astfel, un cetăţean străin să aibă aceleaşi drepturi la achiziţia de pământ în România ca şi cele de care se bucură un român care vrea să facă acelaşi lucru, în ţara de origine a celui dintâi. De exemplu, una dintre condiţiile pe care un român trebuie să le îndeplinească pentru a putea cumpăra teren agricol în Ungaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia sau Slovacia este de a fi căsătorit cu un cetăţean al acestui stat.
Germania
Tranzacţiile sunt supravegheate de o autoritate naţională, care se pronunţă în cel mult trei luni de la primirea cererii de avizare. În principiu, oricine este îndreptăţit să achiziţioneze teren. Definitoriu pentru calitatea de agricultor nu este nici deţinerea în proprietate a unor terenuri agricole şi nici înregistrarea oficială a exploataţiei agricole, ci este nevoie de exercitarea unei activităţi antreprenoriale al cărei obiect este cultivarea planificată de plante sau creşterea de animale, conexă unei astfel de cultivări de terenuri. "Cei care nu fac agricultură trebuie să facă dovada unor intenţii concrete legate de demararea unei activităţi agricole performante.
Ungaria
Budapesta a cerut în 2010 şi a obţinut acordul Bruxelles-ului pentru a amâna liberalizarea pieţei funciare până la 1 mai 2014. De la această dată, străinii nu pot cumpăra mai mult de un hectar de teren agricol, conform unei legi adoptată pe 15 decembrie 2013. Astăzi, cumpărătorii trebuie să aibă studii în agricultură sau silvicultură sau să demonstreze că au avut activităţi agricole în ultimii trei ani pe teritoriul maghiar sau că deţin mai mult de 25% din cooperative agricole înscrise în Ungaria. De asemenea, trebuie să fie căsătoriţi cu un cetăţean maghiar şi să fi cultivat în arendă terenul respectiv, câţiva ani.
Italia
Cei care vor să cumpere teren de la un italian trebuie să se înarmeze cu răbdare, deoarece parcurgerea procedurilor de la identificarea unui lot disponibil la negocierea cu proprietarul şi semnarea actelor în faţa notarului durează ani. Italienii preferă să-şi vândă terenurile între ei, fie că e vorba de persoane fizice sau firme. Arendaşii din zona în care se află terenul au drept de preempţiune, care poate fi exercitat, în anumite regiuni, chiar şi la doi ani după ce noul proprietar a făcut plata.
Franţa
Autoritatea funciară franceză, SAFER, urmăreşte ca noul proprietar să folosească terenul doar pentru agricultură timp de 15 ani de la data intrării în posesie, potrivit unui raport oficial, citat de agrointe. ro. În acest interval, vânzarea şi închirierea proprietăţii este blocată şi ilegală, pentru a limita specula. Oricum, străinii care au noroc să găsească teren de vânzare trebuie să aibă foarte multă răbdare. Parcurgerea procedurilor legale poate dura şi cinci ani. În plus, SAFER are drept de preempţiune la cumpărare, în anumite situaţii.
Olanda
Ambasada de la Bucureşti afirma ca "Olanda nu impune niciun fel de condiţii cetăţenilor UE de altă naţionalitate decât cea olandeză pentru achiziţionarea de terenuri agricole în Olanda. Piaţa de tranzacţii cu terenuri este liberă". Poate una dintre "restricţiile" care se aplică pe piaţa funciară olandeză este cea a preţurilor prohibitive. În 2012, preţul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns la circa 48.000 de euro.
Sursa: www.evz.ro
Comentarii