Trei tineri români au reinventat Solitaire şi asta le aduce venituri cu şapte cifre

Trei tineri români au reinventat Solitaire şi asta le aduce venituri cu şapte cifre „Ştii cum este jocul cu cărţi Solitaire, din Windows? Am făcut acelaşi joc, la dublu", explică Cristian Badea, care a fondat Mavenhut împreună cu Bobby Voicu şi Elvis Apostol. Ideea unui Solitaire care permite jocul în timp real cu oricine de pe glob s-a propagat în rândul utilizatorilor de Facebook, iOS şi Android ajungând să fie unul dintre cele mai de succes jocuri din zona Europei de Est, cu peste opt milioane de jucători în prezent. Iar pe seama acestui lucru, cifra de afaceri a companiei a depăşit şapte cifre anul trecut.
Povestea Mavenhut a început în urmă cu doi ani, când Bobby Voicu, un nume din peisajul online, cunoscut drept blogger, antreprenor în jocuri şi, pentru o vreme, şeful Yahoo în România, decidea să îşi ia un an sabatic după ce vânduse sau renunţase la toate afacerile în care fusese implicat până atunci. Cristian Badea şi Elvis Apostol, primul absolvent de ASE, al doilea aproape absolvent de Politehnică (după ce a decis în anul cinci de studii că diploma nu-i va folosi la nimic şi a renunţat), ambii foşti colegi la jocul online eRepublik, deveniseră deja de ceva vreme antreprenori. Au făcut credite la bancă şi au deschis propriul studio de jocuri, Farender Games, unde dezvoltau jocuri la cerere pentru diverşi clienţi, unul dintre ei chiar bloggerul antreprenor, pentru care au creat proiectul Racing Kingdom.

După ce Bobby Voicu l-a cunoscut pe Eoghan Jenning, managerul acceleratorului de business Startup Bootcamp din Dublin, planurile celor trei au luat o turnură diferită. Dezvoltatul de jocuri pentru Facebook Mavenhut s-a conturat din aproape în aproape, în Irlanda, în cadrul acceleratorului de business al lui Jennings, unde românii au fost aleşi între primii zece din peste 200 de proiecte intrate în competiţie.

Solitaire Arena a început ca o modalitate de a testa o nouă piaţă, cea din America Latină. Deşi neşlefuit şi cu mici probleme tehnice, acesta a început să aducă din ce în ce mai mulţi utilizatori, dintre care o proporţie de 75% femei de peste 45 de ani din SUA: „Dacă alegeam o altă categorie de public, spre exemplu, bărbaţi de 26 de ani, nu am fi avut succes„.
În prezent, Mavenhut are 25 de angajaţi, toţi în România şi va ajunge la 35 până la sfârşitul anului, potrivit lui Badea. El consideră că, deşi pe piaţa autohtonă există acum foarte mult talent în materie de jocuri, concretizat în jurul a 4.000-5.000 de oameni care lucrează în gaming, majoritatea nu fac creaţie, ci sunt pe partea de testare şi de outsourcing.

„Vrem să luăm cât mai mult din talentul ăsta care a lucrat în gaming trei-patru ani de zile şi vrem ca ei să creeze, să facă jocuri care să fie jucate de milioane de vizitatori„, spune Badea. În viitor, Mavenhut intenţionează să îşi consolideze prezenţa în zona de gaming prin lansarea altor jocuri care să egaleze Solitaire Arena. „Lucrăm la şapte prototipuri, iar în funcţie de rezultatele la care ajung acele prototipuri şi în funcţie de pragurile de performanţă ne decidem dacă să le aducem în piaţă sau nu.„ Dar nu pe piaţa autohtonă: în prezent, aceasta nu se află în top zece, doar aproximativ 200.000 de utilizatori dintre cei 8 milioane fiind din România.

 Rating: 1398/11905 - 1398 vizualizări, ID Noutate: 604
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

2 + 4 = ?