Fermierii din cinci comune iesene au fost invatati cu bani din Taiwan cum sa-si vanda produsele

Fermierii din cinci comune iesene au fost invatati cu bani din Taiwan cum sa-si vanda produsele World Vision Romania a investit aproximativ 225.000 de dolari intr-un proiect prin care 400 de fermieri din cinci comune din Iasi au invatat cum sa-si promoveze produsele traditionale. “Proiectul de Dezvoltare Economica” s-a desfasurat in perioada septembrie 2007-septembrie 2012. Astfel, in comunele Aroneanu, Ceplenita, Costuleni, Golaesti si Vladeni au fost infiintate in total 9 asociatii agricole.
“Inainte de a incepe programul s-a facut o cercetare pe toata zona Iasului si unde s-au gasit nevoile cele mai mari si am gasit deschidere din partea primarilor, acolo am mers. Prin ajutorul acordat familiilor de fermieri am urmarit si bunastarea copiilor acestora, pentru ca ei sa traiasca intr-un mediu mai sanatos. Valoarea totala a proiectului finantat de Taiwan a fost de aproximativ 225.000 de dolari“, a precizat Rodica Tita, coordonator al Proiectului de Dezvoltare Economica. Chiar in mijlocul evenimentului, unuia dintre fermieri i-a sunat telefonul, tonul de apel fiind ca o gaina cotcodacind, ceea ce a asternut zambete pe chipul tuturor participantilor.
“Pe noi nu ne bucura finalitatea proiectului. Din punctul meu de vedere, prin acest proiect am invatat, ca fermieri cum sa facem undita pentru a pescui si probabil vom creste din ce in ce mai mult in urmatoarea perioada, datorita World Vision“, a spus un beneficiar din Vladeni.
In aceasta comuna au fost realizate in perioada 2007-2012 nu mai putin de trei asociatii: o asociatie a crescatorilor de ovine, una pentru crescatorii de taurine, dar si o asociatie legumicola. Pentru acestea au fost cheltuiti aproximativ 13.500 de dolari, din care contributia din partea World Vision a fost de 12.986 de dolari, restul banilor provenind de la asociatii. Din totalul de beneficiari ai proiectului, 36 de fermieri au fost sustinuti sa participe la targuri si expozitii organizate in care sa-si prezinte produsele in care sunt incluse dulceturi, gem, compoturi, paste de gogosari si rosii, dar si zacusca.
Alti 20 de fermieri au participat la un schimb de experienta la o ferma din Crit, judetul Brasov, pe cand 40 de fermieri au fost la un astfel de eveniment in Franta, la Clermond Ferrand. La conferinta prin care s-au prezentat rezultatele proiectului au participat si reprezentanti din partea Directiei Agricole, Camera Agricola si Centrul de Mediere si Informare, institutiile fiind partenere.

 Rating: 1154/11996 - 1154 vizualizări, ID Noutate: 62
Sursa: Ziarul de Iasi
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

6 + 9 = ?