City Insurance este suspectată de fiscul italian de fraudă de 75 milioane de euro
City Insurance, o companie de asigurări locală controlată de un om de afaceri italian, este suspectată de autorităţile din Italia că ar fi acumulat în ultimii cinci ani venituri nedeclarate cu o valoare cumulată de 75 milioane de euro, potrivit informaţiilor agenţiei de ştiri ANSA.
Compania operează pe piaţa italiană printr-o sucursală, cea mai mare parte a afacerilor asigurătorului fiind concentrate în această ţară, iar veniturile nedeclarate au fost depistate de agenţii gărzii financiare din Veneţia.
City Insurance este anchetată, de asemenea, pentru presupuse fapte ilegale legate de participarea la licitaţii organizate de companii publice din sectorul sănătăţii. În acelaşi caz este suspectat un italian care ar face parte dintre acţionarii firmei de asigurări.
Ancheta a fost lansată după ce autorităţile financiare din Veneţia au blocat o plată de 76 milioane de euro datorată de regiunea Veneto către City Insurance pentru acoperirea unor contracte de servicii în domeniul sănătăţii.
Autorităţile italiene de supraveghere a sectorului asigurărilor, alertate de Garda Financiară, au revocat autorizaţia companiei în luna iulie a acestui an, invocând printre altele că autorităţile din România ar fi "absolut incapabile să cunoască şi să monitorizeze expunerea complexă a companiei pe teritoriul italian".
Companiile de asigurări pot opera în orice ţară din Uniunea Europeană pe baza paşaportului european privind libera circulaţie a serviciilor fără să fie nevoite să-şi creeze o entitate separată în ţările respective.
Primele brute subscrise de companiile locale de asigurări în alte ţări membre ale Uniunii Europene au crescut de 3,5 ori anul trecut şi au ajuns la 277 milioane de lei (65 mil. euro), potrivit datelor din raportul anual al CSA. Volumul total al subscrierilor efectuate de asigurătorii locali în ţări precum Italia, Belgia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Ungaria reprezintă 3,5% din totalul primelor subscrise pe piaţa locală de profil în 2011.
Cea mai importantă pondere este deţinută de primele subscrise în Italia, unde operează City Insurance, şi în Ungaria, unde Astra şi-a deschis o sucursală la finalul anului 2010.
City Insurance a raportat anul trecut un profit net de 17 milioane de lei (4 mil. euro) la afaceri de aproape 200 milioane de lei (47 mil. euro). Compania şi-a crescut puternic afacerile în primele şase luni din acest an, primele brute subscrise urcând la 192 milioane de lei. Creşterea afacerilor a venit în contextul în care compania a participat la mai multe licitaţii organizate de instituţii publice italiene.
Potrivit raportului financiar de la sfârşitul anului trecut, acţionarul majoritar al companiei este Marcello De Cristofaro, cu 71% din titluri.
Sursa: Ziarul Financiar
Comentarii