Doar o firmă din nouă și-a crescut afacerile în ultimii ani

Doar o firmă din nouă și-a crescut afacerile în ultimii ani Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii oferă cele mai multe locuri de muncă la nivelul economiei, însă puține firme au reușit să se devolte în perioada 2010-2014.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat azi „Carta Albă IMM-urilor”, care oferă o radiografie a celui mai mare angajator din economie, care ăncă suferă de pe urma crizei financiare. Astfel, în perioada 2010-2014, una din patru firme mici și mijlocii și-a redus activitatea.

„Vorbim de un procent de 25% din IMM-uri care și-au restructurat afacerile, pentru că sute de alte firme nu au supraviețuit crizei”, a declarat Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR.

Totodată, două din trei firme și-au menținut activitatea la aceleași cote, în vreme ce doar una din nouă, adică 12% din total, a reușit să se dezvolte în perioada 2010-2014.

Una dintre marile probleme ale IMM-urilor, așa cum rezultă din răspunsurile celor peste 1.500 de antreprenori chestionați, este accesul la finanțare.

„Rata dobânzii în România este de peste două ori mai mare față de Europa. La aceste costuri se adaugă comisioanele care nu sunt deloc transparente. Drept urmare, 91% din IMM-uri se autofinanțează în România și, din cunoștințele noastre, este o situație unică în Europa. E clar că, în această situație, nu putem avea dezvoltare și să fim competitivi la nivel european”, a atras atenția președintele CNIPMMR.

 Rating: 1109/10687 - 1109 vizualizări, ID Noutate: 688
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

10 + 0 = ?