Polul de competitivitate „Auto Muntenia“, din care fac parte Automobile Dacia şi centrul tehnologic Renault Technologie Roumanie, alături de Universitatea din Piteşti, urmează să acceseze fonduri europene nerambursabile în valoare de 15 mil. euro, în cadrul unor investiţii totale de 35 de milioane de euro. „În următorii doi ani, la Centrul Tehnic Titu, parte a ...
Vezi detalii 0 comentariiÎncepând cu data de 1 martie 2014, Ministerul Fondurilor Europene preia activitatea şi structurile autorităţilor de management aferente următoarelor două programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), potrivit Ordonanţei de Urgenţă pentru aprobarea unor măsuri de ef ...
Vezi detalii 0 comentariiServiciul Public Salvamont şi Consiliul Judeţean au finalizat amenajarea cu fonduri europene a nouă baze salvamont pe teritoriul judeţului Gorj. Valoarea totală a proiectului a fost de zece milioane de lei, iar lucrările au presupus construirea, amenajarea şi dotarea unor baze salvamont în mai multe localităţi din zona submontană şi montană a judeţului Gorj. Finanţarea a fost asig ...
Vezi detalii 0 comentariiCN Administratia Porturilor Maritime a atribuit asocierii Ernst&Young - Inros Lackner un contract de 5,02 milioane lei (1,1 milioane euro), cu TVA, pentru servicii de asistenta in vederea elaborarii unui master plan al portului Constanta, pe termen scurt, mediu si lung. "Consultantul va avea sarcina sa realizeze urmatoarele (conform Caietului de sarcini): analiza diagnostic a situatiei existent ...
Vezi detalii 0 comentariiPrimăria Târgu Mureş vrea fonduri europene pentru reînfiinţarea învăţământului tehnic şi profesional
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat miercuri că va demara o consultare publică cu privire la domeniile prioritare din învăţământul profesional şi tehnic şi că va insista pe lângă parlamentarii PDL să promoveze o iniţiativă legislativă astfel încât primăriile din ţară să poată accesa fonduri europene pentru reînfiinţarea şi dotarea atelierelor şcolare. ...
Vezi detalii 0 comentarii