Cât vor plăti bucureştenii la Fisc pe veniturile din chirii

Cât vor plăti bucureştenii la Fisc pe veniturile din chirii De la 1 ianuarie, persoanele care obțin venituri din chirii vor fi obligate să achite contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS). Măsura a fost adoptată de Guvern și este cuprinsă în noul acord stand-by pe care România îl va încheia cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.
Astfel, cei care obțin venituri din chirii vor fi nevoiți să achite 5,5% CASS, în limita a cinci salarii brute. La nivelul actual al salariului brut pe economie - 2.223 lei, persoanele în cauză ar urma să achite lunar maximum 458,5 lei, dacă veniturile din chirii sunt egale sau depășesc acest plafon, potrivit calculelor Capital.
Baza de calcul a contribuţiei la CASS pe veniturile din chirii este de 75% din veniturile brute, întrucât 25% din venituri sunt deductibile la calcularea CASS.

Cât ar trebui să plătească bucureştenii la CASS pe chirii
Potrivit site-urilor de profil chiria medie în Bucureşti în luna august a fost de 222 euro pentru o garsonieră şi de 308 euro pentru un apartament cu 2 camere.
Astfel, pe baza metodologiei Fiscului, la nivelul acestor chirii, proprietarii ar trebui să-şi calculeze lunar pe medie, de la 1 ianuarie, că au de plătit încă 41 lei pentru chiriile de la o garsonieră şi 57 lei pentru cele de la 2 camere.
Pentru cei care au sub cinci camere la închiriere, contribuţiile la CASS pe veniturile din chirii se vor evidenţia lunar şi se vor plăti trimestrial, până cel târziu în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru.
Cei care închiriază mai mult de cinci camere, vor evidenţia lunar CASS pe chirii şi vor plăti în două tranşe anuale, pe 25 iulie şi 25 noiembrie.
Valoarea minimă luată în calcul de Finanțe este de 41 de lei, chiar dacă valoarea tranzacţiei nu atinge salariul de bază minim brut pe ţară, spun brokerii imobiliari citați de mediafax.ro. Asta înseamnă că indiferent cu cât îşi închiriază locuinţele, proprietarii vor plăti la CASS ca şi cum ar încasa o chirie de 222 euro, arată calculele Capital.

Venituri în plus la buget
Potrivit calculelor realizate de brokeri, noul bir ar aduce la bugetul asigurărilor de sănătate 165 de milioane de euro.
Doar că această estimare a fost făcută pe un calcul ipotetic, și anume ca toate contractele de închiriere să fie declarate la administrația financiară. Dar numai o parte din proprietarii de locuințe își înregistrează contractele. Mai mult, unele sunt raportate la valori „simbolice“ - de un leu. Noul acord în valoare de 4 mld. euro, va fi discutat de Boardul FMI în această săptămână.

 Rating: 1419/11996 - 1419 vizualizări, ID Noutate: 355
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

1 + 2 = ?